Protecția privind datele personale, precum și a vieții private este o preocupare permanentă pentru societatea SMART CAMPAIGN ADVERTISING S.R.L. denumită în continuare „Noi”. Încă de la început, protecția datelor și securitatea informațiilor a fost o parte a politicii interne a societății noastre.

Drept urmare, ne asumăm angajamentul de a prelua și procesa datele pe care dumneavoastră ni le furnizați, în conformitate cu legislația în vigoare în țară noastă, inclusiv Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și liberă circulație a acestor date (“GDPR”).

Astfel, țînând cont de regulamentul și prevederile intrate în vigoare în 25 mai 2018, definim și luăm în considerare că fiind datele personale orice infomatie care duce la identificarea unei persoane fizice. Drept urmare, considerăm că o persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată direct sau indirect, prin referire la un număr de identificare sau la unul sau mai mulți factori specifici identității sale fizice, psihologice, mentale, economice, culturale sau sociale.

Politică de confidențialitate prezența face referire la datele personale ale partenerilor, clienților și altor persoane care ne vizitează website-ul www.smartcampaign.ro sau care ne contactează.

Prin această politică va informăm scopul pentru care sunt colectate, temeiul de prelucrare al datelor, tipurile și categoriile de date preluate, durata de procesare, drepturile utilizatorilor, persoanele cărora le dezvăluim datele personale.

Scopul și temeiul pentru procesarea și prelucrarea datelor personale: Pentru că dumneavoastră să puteți interacționa cu conținutul de pe website-ul nostru, în calitate de persoană fizică, puteți fi supus activității de prelucrare a datelor. Astfel, utilizatorii noștri pot îndeplini următoarele roluri:

 

Clienți

1.1 Proces de vânzare

Pentru a va putea oferi produsele și serviciile solicitate, avem nevoie de datele dvs. personale. Totodată, acestea sunt folosite și atunci când întocmim certificatele de garanție, astfel încât dvs. să beneficiați de o experiență de cumpărare corectă și eficientă. Astfel, în cazul menționat, ne bazăm pe procesul de vânzare sau pe contractul întocmit că temei pentru procesarea datelor pe care ni le oferiți.

1.2 Comunicare eficientă

Folosim datele dvs. pentru a putea comunica ușor și eficient cu privire la comenzile pe care intenționați să le efectuați. Iar temeiul pe care îl folosim este tot contractul sau procesul de vânzare-cumpărare desfășurat online sau offiline.

1.3 Respectarea obligațiilor legale

Va informăm că există posibilitatea de a folosi și procesa datele dvs. pentru a putea furniza produsele sau serviciile pe care ni le-ați solicitat, țînând întotdeauna cont de obligațiile legale. Obligația legală este temeiul pe care ne bazăm.

1.4 Campanii de newsletter

Putem să folosim datele personale pe care dvs. ni le furnizați pentru a trimite ofertele noastre sau alte informații legate de activitatea noastră, prin intermediul campaniilor de newsletter pe care le desfășurăm online. Însă, menționăm faptul că efectuăm această activitate numai dacă v-ați abonat la serviciul nostru. Astfel, avem acordul expres al dumneavoastră. Totodată, menționăm că puteți oricând să va retrageți acordul, adică să va dezabonati de la serviciul de newsletter oferit, prin simplă trimitere a unui e-mail la adresa: office@smartcampaign.ro.

Categoriile de date pe care le preluăm în calitate de client sunt următoarele: nume, prenume, adresa, număr de telefon, e-mail precum și altele pe care ni le furnizați direct.

Reprezentant, persoană de contact, angajat sau colaborator al clientului sau potențialului client

1.1 Proces de vânzare

Folosim datele personale oferite de dvs. pentru a putea furniza comenzile de produse sau servicii pe care ni le-ați solicitat în mod liber și expres. De asemenea, folosim datele dvs. personale pentru a putea gestiona relația cu clienții pe care ați ales să-i reprezentați. Interesul legitim privind furnizarea serviciilor noastre este temeiul pe care ne bazăm în acest caz.

1.2 Comunicare eficientă

Folosim datele personale pentru a putea comunica ușor, în legătură cu solicitările pe care ni le-ați trimis sau pentru a va furniza orice alte informații relevante referitoare la mediul de afaceri.

1.3 Respectarea obligațiilor legale

Va informăm că există posibilitatea de a folosi și procesa datele dvs. pentru a putea furniza produsele sau serviciile pe care ni le-ați solicitat, țînând întotdeauna cont de obligațiile legale. Obligația legală este temeiul pe care ne bazăm.

1.4 Campanii de newsletter

Putem să folosim datele personale pe care dvs. ni le furnizați pentru a trimite ofertele noastre sau alte informații legate de activitatea noastră, prin intermediul campaniilor de newsletter pe care le desfășurăm online. Însă, menționăm faptul că efectuăm această activitate numai dacă v-ați abonat la serviciul nostru. Astfel, avem acordul expres al dumneavoastră. Totodată, menționăm că puteți oricând să va retrageți acordul, adică să va dezabonati de la serviciul de newsletter oferit, prin simplă trimitere a unui e-mail la adresa: office@smartcampaign.ro.

Categoriile de date pe care le preluăm sunt următoarele: nume, prenume, adresa, număr de telefon, e-mail precum și altele pe care ni le furnizați direct.

Partener de afaceri sau reprezentant al unui partener de afaceri

1.1 Îndeplinirea relațiilor contractuale

Pentru a menține relația contractuală, folosim datele personale pe care ni le furnizați. Astfel, temeiul pe baza căreia acționăm este contractul pe care l-ați semnat de comun acord.

1.2 Comunicare eficientă

Folosim datele personale pe care ni le oferiți, pentru a putea comunica în legătură cu orice probleme relevante referitoare la mediul de afaceri. Temeiul în baza căruia acționăm este tot contractul încheiat cu dvs.

1.3 Respectarea obligațiilor legale

Va informăm că există posibilitatea de a folosi și procesa datele dvs. pentru a putea furniza produsele sau serviciile pe care ni le-ați solicitat, țînând întotdeauna cont de obligațiile legale. Obligația legală este temeiul pe care ne bazăm.

Categoriile de date pe care le preluăm sunt următoarele: nume, prenume, adresa, număr de telefon, e-mail precum și altele pe care ni le furnizați direct.

Candidat pentru un loc de muncă

Va informăm că folosim datele personale pe care ni le furnizați prin trimiterea online sau offline a CV-ului dvs. pentru a va evalua calificarea și a decide dacă sunteți potrivit/a pentru o poziție în cadrul firmei noastre. Prelucrarea datelor personale furnizate se va realiza în cazul în care sunteți selectat/a pentru postul de muncă pe care îl oferim, în vederea întocmirii contractului de muncă și îndeplinirii dispozițiilor legale.

Categoriile de date prelucrate sunt numele, adresa de e-mail, nr. de telefon, precum și alte date personale incluse în CV.

Vizitator la sediul firmei noastre

Utilizăm datele dvs. personale pentru a asigura securitatea sediilor, a bunurilor și a personalului nostru. În acest caz, temeiul în baza căruia acționăm este interesul legitim.

Categoriile de date prelucrate sunt numele, imaginile surprinse pe camerele de supraveghere, precum și alte date personale pe care ni le furnizați direct.

Utilizator al website-ului nostru

Folosim datele personale pe care le colectăm în vederea îmbunătățirii experienței online oferite de navigarea pe website-ul nostru. Totodată, ne ocupăm de monitorizarea traficului pentru a întocmi rapoarte statistice și a ne da seama ce fel de conținut online preferați sau va este de folos. Pentru această activitate, avem drept temei interesul legitim care contribuie la bună funcționare a website-ului.

Divulgarea datelor personale

Ne luăm angajamentul să nu dezvăluim datele dvs. personale unor terțe părți. Însă, menționăm că uneori pot apărea excepții. În anumite situații, datele personale trebuie dezvăluite partenerilor sau asociaților. De exemplu, atunci când plasați o comandă online, noi trebuie să o predăm curierilor pentru a se putea ocupă de livrare.

Durata de procesare

Intenția noastră este de a păstra datele dvs. atât cât este cazul. Astfel, respectăm durata contractului semnat, iar apoi păstrăm datele atât cât prevăd obligațiile în vigoare.

Iar dacă scopul preluării datelor nu este încheierea unui contract de vânzare-cumpărare sau colaborare, datele vor fi păstrate doar atât timp cât este necesară îndeplinirea scopului pentru care au fost colectate.

Având în vedere legislația intrată în vigoare, va aducem la cunoștință faptul că dumneavoastră aveți următoarele drepturi pe care le puteți exercită neîngrădit:

– Accesarea datelor personale pe care le deținem despre dumneavoastră

– Rectificarea datelor personale pe care ni le-ați furnizat

– Retragerea consimțământului privind prelucrarea datelor cu caracter personal

– Opoziția privind oferirea datelor personale

– Posibilitatea de a va adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau altor instanțe competențe, atunci când găsiți acest lucru necesar.

 

În ceea ce privește serviciul de newsletter pe care vi-l punem la dispoziție, trebuie să știți că va oferim posibilitatea de a va dezabona oricând doriți, prin opțiunea „Dezabonare” sau „Unsubscribe”.

Dacă sunteți de părere că informațiile furnizare mai sus contravin preferințelor sau principiilor dumneavoastră, va rugăm să nu utilizați website-ul sau să nu furnizați date personale. Țineți însă cont de faptul că anumite servicii, precum cel de vânzare, sunt condiționate de preluarea acestor date.

Dacă considerați necesară obținerea mai multor detalii cu privire la modul în care societatea noastră prelucrează datele cu caracter personal, va rugăm să ne trimiteți o cerere pe adresa de e-mail office@smartcampaign.ro, iar noi o să va răspundem în cel mai scurt timp posibil.

Ne luăm angajamentul de a trata cu seriozitate cererile dvs.